Ai observat vreodată sângerarea gingiilor când te speli pe dinți sau mănânci? Această mică problemă poate fi semnul unei afecțiuni destul de răspândite, și anume parodontoza. Dar cum o putem recunoaște, care sunt riscurile asociate, cum o tratăm și, cel mai important, cum o putem preveni? Informațiile pe care le avem la îndemână ne vor ajuta să acționăm pentru a avea un zâmbet nu doar frumos, ci și sănătos din toate punctele de vedere. Așadar, să explorăm acest subiect important pentru sănătatea noastră dentară!
Ce este parodontoza sau popular spus ”paradontoză”?
Parodontoza, cunoscută și sub numele de boală parodontală sau parodontită, popular spus ”paradontoză” este o afecțiune inflamatorie care afectează gingiile, osul și țesutul care susține și fixează dinții. Această afecțiune poate duce la slăbirea structurii de susținere a dinților și, în cele din urmă, la pierderea acestora.
Conform studiului "Global Burden of Disease 2016" realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), boala parodontală sau parodontoza reprezintă a doua cea mai frecventă afecțiune dentară, după caria dentară. Este important de menționat că parodontita poate fi considerată o problemă semnificativă de sănătate publică din cauza frecvenței sale ridicate. Așadar, este esențial să acordăm atenție și să ne informăm cu privire la această afecțiune pentru că, lăsată netratată, afectează în principal dantura umană. Poate duce la pierderea dinților sau pot apărea complicații inclusiv diabet, boli de inimă, hipertensiune arterială și boli cerebrovasculare.
Cum apare parodontoza și cum se diferențiază de gingivită?
Mulți dintre noi am auzit de gingivită, predecesoarea parodontozei, și poate am și experimentat sângerări gingivale ocazionale. Gingivita reprezintă primul pas spre dezvoltarea parodontozei, un stadiu incipient în care șansele de prevenție ale bolii parodontale sunt foarte mari și necesită, în primul rând, o igienă orală corectă.
Este important să facem distincția între parodonotză și gingivită, deoarece acestea sunt două afecțiuni diferite, cu simptomatologii și consecințe distincte.
Gingivita reprezintă o inflamație a gingiilor superficială având aspect de gingii umflate, inflamație ce apare din cauza bacteriilor ce se regăsesc în cavitatea bucală. Gingia inflamată poate fi reversibilă dacă este tratată la timp.
Pe de altă parte, parodontoza este o formă avansată a bolii, care afectează în profunzime țesutul care susține și fixează dinții în osul maxilarului. Simptomele parodontozei, în prima etapă pot include, pe lângă sângerarea gingiilor, retragerea gingiilor sau senzația de disconfort la consumul alimentelor reci și fierbinți. În etapa următoare, numită și etapă de progresie a bolii și de cronicizare a inflamației, încep să apară pungile parodontale, acele mici umflături cu puroi care se formează între os și dinte și care, în timp, pot duce la pierderea dinților din alveolele dentare.
Care sunt cauzele parodontozei?
Printre cauzele principale ale acestei boli se numără placa bacteriană, care se formează pe dinți din cauza igienei dentare necorespunzătoare. Această placă bacteriană duce la inflamația gingiilor, cunoscută sub numele de gingivită, prima etapă a bolii parodontale.
Pe lângă placa bacteriană, fumatul reprezintă un factor de risc major pentru dezvoltarea parodontozei. Fumatul slăbește sistemul imunitar al organismului, făcând astfel gingiile mai vulnerabile la infecții și inflamații. Alte cauze ale bolii parodontale includ predispoziția genetică, stresul, alimentația dezechilibrată și anumite afecțiuni medicale precum diabetul.
Cum putem preveni parodontoza?
Prevenirea gingivitei și parodontozei presupune adoptarea unor bune obiceiuri de igienă orală și efectuarea controalelor profesionale regulate. Pentru a preveni inflamația gingiilor și parodontita, este important să avem grijă de igiena orală acasă, să eliminăm tartrul la dentist și să abordăm factorii de risc precum fumatul și alimentația necorespunzătoare.
Igiena orală acasă:
- Spălat pe dinți de cel puțin două ori pe zi cu o periuță de dinți manuală sau electrică
- Igiena între dinți cel puțin o dată pe zi folosind periuțe interdentare sau ață dentară
- Utilizarea de apă de gură antiseptică după periajul dentar
Control stomatologic:
- Controale anuale la medicul dentist pentru a depista timpuriu eventuale probleme gingivale
- Detartraj profesional la fiecare trei, patru sau șase luni în funcție de particularitățile individuale
Abordarea factorilor de risc:
- Renunțarea la fumat, reducerea stresului, o dietă sănătoasă și exercițiile fizice pot contribui la menținerea unei igiene orale bune
- Renunțarea la fumat este esențială pentru prevenirea bolilor gingivale și parodontale
Care este tratamentul pentru parodontoză?
Este important să conștientizăm că parodontoza nu trebuie ignorată, deoarece poate duce la pierderea dinților și la alte complicații serioase.
Tratamentul pentru parodontoză este esențial în gestionarea bolii și menținerea sănătății orale pe termen lung. Conform recomandărilor Federației Europene de Parodontologie, un tratament eficient pentru parodontoză implică mai multe etape importante.
În primul rând, igiena orală riguroasă este cheia în prevenirea parodontozei, dar și pentru tratarea parodontozei. Periajul dentar corect, folosirea aței dentare și a clătirii bucale sunt elemente de bază în menținerea sănătății gingiilor. Igiena orală este tratament “homemade” pentru gingii inflamate și parte din tratamentul pentru parodontoza avansată.
De asemenea curățarea profesională a dinților și a gingiilor este esențială. Aceasta constă în îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului de pe suprafața dinților și sub gingii, pentru a preveni inflamația gingiilor și deteriorarea țesuturilor.
Tratamentul pentru parodontoza avansată constă în proceduri chirurgicale precum detartrajul subgingival sau intervenții pentru regenerarea țesuturilor afectate.
Tratamentul timpuriu al gingivitei și parodontozei poate opri inflamația gingivală eficient.
În caz de gingivită și parodontită se pot folosi substanțe de sinteză sau naturale. Acestea au rol antiseptic (pentru a controla placa bacteriană), antiinflamator, astringent (important pentru sângerările gingivale), analgezic și anestezic local. De asemenea, ajută la regenerarea mucoasei gingivale. Substanțele de sinteză precum clorhexidina, octenidina, citratul de zinc sunt folosite pentru decontaminarea cavității orale și reducerea bacteriilor din pungile parodontale. Acestea sunt importante în menținerea igienei orale.
Vitaminele din grupul B cum ar fi pantenolul, riboflavina, niacina pot accelera vindecarea mucoasei orale și au efect antiinflamator. Ele ajută la refacerea țesuturilor și pot fi aplicate local.
Substanțele active naturale precum extractul de mușețel, gălbenele, salvie, mentă, eucalipt au proprietăți antiseptice, antiinflamatoare și astringente. Aceste extracte pot fi utilizate în cazul inflamațiilor gingivale.
Există diverse terapii complementare disponibile pentru îngrijirea orală, cum ar fi apa de gură, gelurile gingivale și spray-urile orale.
Apa de gură are rolul de a combate placa bacteriană, de a îmbunătăți sănătatea gingiilor și sunt recomandate pentru menținerea igienei orale și a sănătății cavității bucale. Gelurile gingivale sunt utile pentru protejarea gingiilor sensibile și pot avea diferite efecte benefice precum dezinfectarea, regenerarea țesuturilor sau reducerea inflamației. Recomandăm folosirea spray-ului oral antiseptic cu clorhexidină/octenidină produs complex, care previne și protejează împotriva inflamației și sângerării gingiilor. Acesta este benefic în cazul afecțiunilor parodontale, deoarece, datorită proprietăților sale antiseptice și de regenerare, contribuie la reducerea inflamației gingiilor. Acesta este ușor de utilizat și poate fi aplicat direct pe zona afectată, având un jet delicat care nu irită gingiile.
Este important să conștientizăm că parodontoză este o afecțiune serioasă care afectează țesuturile de susținere ale dinților și poate duce la pierderea acestora. Prin urmare, este crucial să acordăm o atenție deosebită igienei orale și să vizităm regulat medicul dentist pentru a preveni și trata eficient parodontoza.
Respectând cu strictețe recomandările primite, putem păstra sănătatea gingiilor și a dinților pe termen lung. Astfel, ne putem bucura de un zâmbet frumos și sănătos, care ce ne aduce beneficii atât nouă, cât și celor din jurul nostru.
Închei acest articol cu un citat inspirațional al Maicii Tereza: "Pacea începe printr-un zâmbet", subliniind astfel importanța menținerii unei igiene orale corespunzătoare pentru prevenirea și gestionarea afecțiunilor precum gingivita sau parodontoza.
Bibliografie:
- Muhammad Nazir, Asim Al-Ansari, Khalifa Al-Khalifa, Muhanad Alhareky, Balgis Gaffar, Khalid Almas, "Global Prevalence of Periodontal Disease and Lack of Its Surveillance", The Scientific World Journal, vol. 2020, Article ID 2146160, 8 pages, 2020. https://doi.org/10.1155/2020/2146160.
- Haffajee AD, Socransky SS. Microbial etiological agents of destructive periodontal diseases. Periodontol 2000. 1994 Jun; 5:78-111. doi: 10.1111/j.1600-0757. 1994.tb00020. x. PMID: 9673164.
- Genco RJ, Borgnakke WS. Risk factors for periodontal disease. Periodontol 2000. 2013;62(1):59-94.
- Mariano Sanz, David Herrera, Moritz Kebschull, Iain Chapple, Søren Jepsen, Tord Berglundh, Anton Sculean, Maurizio S. Tonetti, Treatment of stage I–III periodontitis—The EFP S3 level clinical practice guideline, Journal of clinical Periodontology, May 2020.
- Ramfjord SP, Morrison EB, Burgett FG, et al. (1982), Oral hygiene and maintenance of periodontal support. J Periodontal. 53:26-30. SDCEP (2014) Prevention and Treatment of Periodontal Disease in Primary Care: Dental Clinical Guidance. http://www.sdcep.org.uk
- Karina Schonknecht, Anna Surdacka, Lesia Rudenko, Effectiveness of composed herbal extract in the treatment of gingivitis and oral and pharyngeal mucosa – review of studies, Wiadomości Lekarskie, vol. LXXIV, ISSUE 7, july 2021.