ficat

Tubul digestiv este o componentă esențială din ființa umană. Fiecare parte a sa are un rol bine determinat și fiecare poate fi afectată într-un fel sau altul de dieta pe care o avem sau de viața pe care o ducem.

Ficatul și colecistul (vezica biliară) - organe pereche, sunt situate în partea dreaptă a abdomenului, imediat sub diafragm și au roluri esențiale în procesul de digestie, dar și în procesul general de detoxifiere a organismului.

Ficatul este considerat ”uzina chimică” a organismului nostru – este organul care se ocupă de sinteza substanțelor de care au nevoie miliardele de celule din care este alcătuit corpul. În ficat sunt produși anticorpi, enzime, vitamine, colesterol, hormoni și multe alte substanțe esențiale vieții. Analizele de laborator de la nivelul ficatului se modifică doar atunci când circa 75% din funcția ficatului este deja afectată, astfel încât abia atunci încep să apară simptome și persoana să simtă că ceva este în neregulă.

De buna funcționare a tubului digestiv – stomac, intestine – și organe anexe, cum sunt ficatul și vezicula biliară, depinde și starea noastră generală de bine.

Tubul digestiv este considerat “al doilea creier” al corpului nostru, un univers în centrul organismului, înconjurat de peste 100 de milioane de celule nervoase și populat cu miliarde de bacterii diverse care, atunci când sunt în echilibru, ne susțin starea de sănătate, la nivel fizic și psihic.